Întâlnește-te cu tine însuți.

Întâlnește-te cu tine însuți în fiecare zi, de cât de multe ori poți, chiar și în fiecare clipă!

Conectat cu tine însuți, nimic nu va mai fi la fel: respiri lumină, întunericul se transformă în scările devenirii tale, umbrele care te-au urmărit și amăgit atâta timp te vor ajuta să te ridici. Rănile primite te vor învața să crești, cicatricile pe care le-ai dobândit te vor face special.

Experiențele prin care treci aduc schimbare în tine și sunt transformatoare dacă devii conștient de asta.

Stai față în față cu adevărul tău și privește-te! Ascultă-ți șoapta pe care ți-o șoptești, gândul ce-l gîndești… Ce izvorăște din adâncurile ființei tale? Cine ești TU, cel ce îți vorbești? Cât de mistică e ființa ta?

Ecoul pașilor făcuți până acum își pierde din intensitate lipindu-se de timpul și spațiul cu care te-ai contopit cândva. Momentul prezent este momentul cel mai potrivit să te desprinzi de imaginile construite în viața ta, așa cum desprinzi poze dintr-un album vechi. Amânarea este doar o amăgire.

Dezlipește-ți sufletul de tot ce nu te mai definește! Există în acum și aici.

De ce să te întâlnești cu tine însuți? pentru că acolo vei găsi izvorul puterii nemărginite. Adânc, în esența ființei tale este poarta spre universul nemărginit, poarta spre cele mai frumoase experiențe, spre o viață minunată.

Atunci când te cunoști și te înțelegi, fiecare clipă devine o revărsare de candoare și divin, fiecare clipă trece prin tine și te înalță. Atunci, nu mai ești tu, cel care trece prin timp, ci devi timpul ce trece prin tine însuți pentru că existența transcende materialitatea, pentru că limitele expandează în nemărginit.

Întâlnirea conștientă cu tine însuți este un semn de trecere la o etapă mai înaltă de cunoaștere, încredere și maturitate.

A fi împlinit înseamnă să treci de la experiența ta de zi cu zi, la un nivel mai profund. Ființa umană a căutat dintotdeauna o împlinire mult mai mare, dincolo de sentimente de extaz și beatitudine, Această stare specială atât de râvnită poate fi găsită de fiecare om la capătul unei călătorii speciale care este călătoria fiecăruia către el însuți.

Dacă te înțelegi pe tine, înțelegi lumea. Dacă te descoperi pe tine, descoperi lumea!

Orice trăire este o experiență la nivel energetic, de aceea, lasă energia să danseze pe muzica inimii tale și bucură-te de tine însuți!

Pentru a trăi o viață mai bună trebuie să stăm într-o conectare controlată la fluviul energetic ce curge prin noi, să învățăm să navigăm prin noi înșine indiferent de valuri.

Atunci când te vei descopei pe tine, îți vei găsi adevărata destinație.

cu dragoste și admirație,

Procesez…
Succes! Ești în listă.

Lasă un răspuns