Reprogramează-ți mintea pentru succes

Drumul vieții noastre este desenat de gândurile noastre.

V-ați întrebat vreodată ce efect are asupra vieții noastre felul cum ne petrecem serile?

Se vorbește mult despre efectul benefic pe care diminețile bine organizate îl au asupra vieții noastre, așa cum spune vorba aceea: ziua bună se cunoaște de dimineață.

În realitate însă, felul în care ne petrecem ziua de mâine este setat încă de seara pentru că,

  • Atunci când dormim o parte din creier se oprește, este partea conștientă. Există însă o parte subconștientă care continuă să funcționeze non stop 24 din 24, 365 zile pe an. Aceasta este mintea subconștientă în care sunt stocate, ca niște ”semințe” ce vor rodi ulterior, un volum uriaș de date, informații, cuvinte, stări pe care noi alegem să le acceptăm și care în timp devin valorile noastre, se transformă în convingeri, obișnuințe, rutine și decizii și ne influențează viața.
  • Accesarea subconștientului se face atunci când creierul este în starea alpha, adică într-o stare de liniște profundă, de meditație sau de somn.

Oamenii de specialitate spun că subconștientul este responsabil de 95-99% din tot ceea ce facem, în fiecare zi. Aproape toate deciziile pe care le luăm sunt determinate de programele setate în subconștientul nostru și doar o mică parte de către mintea conștientă, ceea ce face ca acesta să aibe o putere mai mare asupra vieții noastre, decât conștientul și tocmai de aceea obiceiurile din mintea noastră subconștientă sunt mai greu de schimbat decât cele din mintea conștientă.

Studiile însă au demonstrat faptul că, există metode de a reseta subconștientul putând astfel să ne reprogramăm mintea pentru succes.

Iată 3 metode simple care practicate zilnic timp de 10-15 minute înainte de culcare, alături de alte metode, ne ajută cu fiecare zi să ne apropiem de obiectivul pe care ni l-am stabilit.

  1. Planificarea zilei de mâine, setarea intențiilor pentru ziua următoare.

Mai exact, îmi stabilesc cum vreau să arate ziua mea de mâine, la ce oră vreau să mă trezesc, care sunt principalele taskuri pe care vreau să le ating și care mă ajută să îmi realizez principalele mele obiective pe termen lung.

Se vorbește mult acum despre cât de important este felul în care ne petrecem primele ore ale dimineții și cum asta influențează întreaga zi și chiar viața noastră. Se spune că daca vrei să stăpînești ziua, trebuie să stăpâneți dimineața …

In realitate însă, ca sa controlăm dimineațile, trebuie mai întâi să stăpânim serile.

În afară de alegerea orei de somn potrivite și a ambientului din camera unde dormim, este extrem de important să avem o conversație scurtă cu noi înșine.

Acordă-ți câteva minute în fiecare seară, înainte de culcare, așa cum fac și eu, pentru a construi și vizualiza o imagine a zilei de mâne, așa cum îți dorești tu să arate.

Subconștientul este baza convingerilor noastre și pentru a-l pune să lucreze, este nevoie să repetăm.

2. Revizuiesc în fiecare seară care sunt obiectivele mele, ce este cel mai important pentru mine, ca să îmi reprogramez mintea pentru succes.

Mintea subconștientă învață prin repetiție. Nu putem realiza un obiectiv sau un vis doar scriindu-l și așteptând să se întâmple. Trebuie să îl păstrăm viu în mintea noastră.

Repetându-l de multe ori, scriindu-l si vizualizându-l în fiecare seară, subconștientul îl va prelua în ”programul” său și, în timp ce noi dormim, el va găsi soluții pentru noi și astfel ne ajută să ne atingem obiectivele.

3. Nu merg niciodată la culcare fără să adresez o întrebare subconștientului.

Pentru că atunci când noi dormim subconștientul este treaz, în fiecare seară vorbesc cu subconștientul meu, punându-i câte o întrebare clară, de exemplu, cum să rezolvi o anumită problemă.

Așa cum făceam când eram la școală când nu reușeam să rezolv o problemă până seara, adormeam cu gândul la care ar putea fi soluția, iar apoi, mă trezeam noaptea sau a doua zi cu soluția acelei probleme în minte. Cu toate că uneori poate dura mai multe zile și nopți să găsim soluția, subconștientul întotdeauna are răspuns la întrebările noastre.

În timp ce dormim, ”semințele” pe care le-am sădit de-a lungul anilor în subconștient dau roade.

De aceea, în loc să merg la culcare cu îngrijorări, aleg să mă gândesc la ce ar trebui să fac ca viața mea să se schimbe în bine, să fiu sănătoasă, să fac mai mulți bani, să am succes, să fac ceea ce mă pasioneză…

Procesez…
Succes! Ești în listă.

Lasă un răspuns