Cum să te vindeci de frică – 4 idei

🍀Astăzi aș vrea să vă vorbesc despre un subiect incredibil de important de care atât de mulți oameni sunt preocupați: cum să te vindeci de frică.

Fiecare om experimentează frica într-un fel sau altul. De-a lungul timpului m-am întrebat , așa cum probabil ai făcut și tu, cum reușesc să gestioneze această emoție oamenii de succes, speakerii, oamenii de business, dar și cum înțeleg și cum reacționează oamenii în general atât în plan profesional cât și în plan personal?…

Din experiența mea am constatat că lucrurile care mă înspăimântă cel mai mult dispar în momentul în care am curajul să le fac.

Aș vrea să te gândești de câte ori ai avut de făcut un anumit lucru în viață dar, pentru că te înspăimânta, evitai să îl faci? Până în ziua în care ai decis să te confrunți cu acea frică și apoi, când ai trecut prin ea, frica s-a dizolvat.

Din experiența mea, vă împărtășesc astăzi 4 idei care să vă ajute să depășiți frica, așa cum am făcut și eu:

1. Exersează ca să devii fără frică, alocă timp special pentru practică astfel încât să ajungi neînfricat.

Cum să faci asta? Folosind fiecare situație care te sperie, te irită, te frustrează sau te înspăimântă de-a dreptul, ca pe un exercițiu de curaj. De exemplu în primii ani de muncă eu am evitat maxim comunicarea cu colegii și situațiile în care ar fi trebuit să mă expun pentru că simțeam o teamă imensă. Asta până când am aflat că tocmai această atitudine a mea mă ține pe loc. Apoi, prima data când mi s-a propus să țin o prezentare am spus DA! A fost o prezentare, nu așa cum mi-aș fi dorit eu, dar ok! deși cu un consum de energie imens… A fost prima data când am trecut conștient prin frica mea și am învins-o. Încearcă să îți amintești: tu când ai trecut prin propria ta frică? Și dacă nu ai făcut-o încă, ce mai aștepți?

2. Eliberează-te de dorința de a obține anumite rezultate.

Una din principalele cauze pentru care nu facem anumite lucruri este pentru că ne este teamă de eșec, ne este teamă că suntem judecați, dar ne este teamă în același timp și de faptul că este posibil să ne poticnim în drumul nostru spre succes. Sugestia mea este să îți dezvolți o filozofie de viață proprie astfel încât să trăiești în moment, să faci lucrurile care te înspăimântă fără să îți pese ce se va întâmpla. Asta îți va dezvolta un sentiment de încredere, curaj și lipsă de frică. În momentul în care ai decis să faci ceva scoate-ți din minte așteptările și concentrează-te să dai tot ce ai mai bun din tine, așa cum fac eu acum: mă străduiesc să îți spun cele mai bune și eficiente idei ca să te bucuri și tu de starea de împlinire.

Dominată de frică, simțeam că fiecare moment devenea o eternitate, așa că am decis să acționez, să îmi asum riscul greșelilor conștientă fiind că și din greșeți se învață.

3. Petrece timp cu eroi, învață din experiența celor care au depășit frica.

Studiile arată faptul că devenim conversațiile noastre. Ascultarea unui broadcast, webinar, audiobook sau citirea unei cărți este o conversație cu persoanele din prezentări sau din carte sau chiar cu autorul. Petrece timp cu oameni care au experimentat frici și au ajuns la un nivel ridicat de încredere și curaj și învață din experiența lor. Eu, de când am descoperit prietenii virtuali, petrec mult timp învățând de la ei și fără să îmi dau seama am devenit neînfricată!

Ca să devii neînfricat amintește-ți faptul că fiecare maestru a fost la început ucenic!

4. Acceptă și iubește dificultățile pentru că orice schimbare este grea la început, apoi este dificilă (messy) dar este minunată la final, așa cum frumos ne învață Robin Sharma.

Lucrurile pe care acum le găsești ușoare inițial au fost grele. Pentru ca să ajungi la ceea ce știi acum, a trebuit să experimentezi momente dificile, progresul se naște dintr-o frământare dificilă și continuă.

Trecerea la nivelul următor, creșterea propriului potențial este terifiantă dar ai de ales între

  • a petrece cele mai bune ore din cele mai bune zile ale tale ca un suflet timid închis în gândirea și cu starea ta emoțională actuale, ceea ce echivalează cu stagnarea, cu o viață plină de regret, sau,
  • a doua opțiune este să accepți provocarea, să faci lucrurile de care ți-e frică.

Întreabă-te care sunt lucrurile care îți blochează potențialul, care îți limitează viața, venitul, creativitatea, fericirea.

Scrie pe o hârtie principalele lucruri pe care îți este frică să le faci, pentru că astfel devii conștient de ele și poți să le controlezi și să le stăpânești. Fiecare din aceste lucruri poartă o parte mare sau mai mica din puterea ta. În momentul în care faci lucrurile de care te temi,  îți iei înapoi puterea pe care le-ai dat-o și astfel devii mai puternic, capeți mai mult curaj.

Folosește fiecare zi ca o șansă pentru a atinge un nivel mai înalt de curaj și vei petrece restul vieții la un standard ridicat. Împrietenește-te cu fricile tale si ieși in lume. Astfel vei găsi liniștea, împlinirea si pe tine însuți…

Cu dragoste și admirație pentru voi,

Procesez…
Succes! Ești în listă.

Lasă un răspuns