Mă afund tot mai adanc în propriile-mi tulburări
Și astept răspunsuri lumina să-mi aducă;
Mă simt învaluită în voalul neliniștitelor chemări,
Cand soarele cu raza lui suavă pe buze mă sarută.
Sofisticată lume a viselor pierdute
Rastoarnă orizontul în căutarea unei noi păreri,
Destramă zâmbetul misterios și ne seduce,
Apoi rescrie umbre peste sfioase înserări.
În susurul curgând din șoaptă,
Duioase amintiri se-aprind și ne cuprind;
Iubirea se răsfiră ca firele de ață,
În necuprinsul gândurilor noastre răsfoind.
Emotile se pierd în infinit,
Din cer lumina se prelinge;
Corola speranțelor s-a reclădit,
În timp ce oboseala ne cuprinde.
Amurgul contopit cu răsăritul
Acoperă întreg pământul, mângâindu-l
Smulgând din contemplare gândul,
Cu nuoanțe și cântări frumoase amăgindu-l.
Curgând nevinovată peste noi
Chemarea inimii se-nalță,
Atinge orizonturi noi
Și recrează lumea pentru noi.
Lasă un răspuns