Să navigăm în tainele sufletului nu este despre „a face” ci despre „a fi”, este despre a găsi calea spre devenirea noastră ca ființe unice, este despre o existență împlinitoare în locul din eternitate destinat fiecăruia.
Sufletul este asemeni ideilor: nemuritor și infinit creator, purtat de gândurile schimbătoare, peste tot stăpânitoare.
De aceea, reîntoarcerea conștientă în lumea ideilor este eliberatoare.
Când frământările gândurilor se liniștesc, tainele sufletului se ivesc timide și cu blândețe ne descoperă calea.
Când însă e furtună în sufletul și în viața noastră, ca să găsim drumul, trebuie să acționăm conștient și controlat și, la fel ca unui marinar, avem nevoie să folosim un minim de instrumente.
Să vedem mai mult decât ceea ce se vede înseamnă să putem deosebi ceea ce se arată de la sine de ceea ce este dincolo de noi.
Sufletul este scena secretă a vietii noastre, este comoara cea mai de preț a omului – pentru că acolo își au lăcașul trăirile proprii, unice și cu înțelesuri tainice. Când stăpânește aceste comori, omul redevine liber, așa cum era înainte de a se naște.
În adâncurile sufletului, cu timpul, se construiesc viziunile despre lume, se adună virtuți și biruințe ce ne definesc, ne înalță și ne rodează, ne macină și ne luminează definind astfel acel fel special al fiecăruia de a fi.
Să navigăm în tainele sufletului este mai greu decât pare pentru că, să te detașezi de tine însuți ca să te privești, să te analizezi și să îți dai seama ce ar trebui să funcționeze mai bine și de ce și cum, este un proces ce implică toate planurile vieții și pentru care ai nevoie de răbdare, dorință, acceptare, curaj, voință.
Trecând printr-un astfel de proces omul devine mai flexibil, trece într-o nouaă dimensiune existențială de unde înțelegerile devin suport al trăirilor, iar deciziile devin temelie pentru atingerea obiectivelor – dacă alege bine harta dorințelor...
În încercarea de a cuprinde sufletul cu propriile percepții, trecem de la o taină la alta, așa cum vapoarele trec peste valuri. De aceea, ca să ajungem la destinația pe care ne-o dorim și pe care ne-am stabilit-o clar, trebuie să realizăm o legătură initimă și deplină cu propiul sine. Acest lucru se realizează prin cunoaștere, prin raportare la zone tot mai extinse ale existenței, prin pătrunderea în structurile profunde ale realității.
Devenind conștienți de sinele nostru, de destinație și de drumul pe care să îl urmăm, ne mai rămâne doar să ținem hotărât cârma dreaptă, să nu lăsăm nimic din exterior să schimbe cursul firesc al vieții, să nu cedăm iluziilor, deziluziilor sau nesiguranței.
Trăirile luminoase sunt precum stelele în nopțile senine: ne călăuzesc și ne luminează calea spre obiectiv. Sufletul eliberat de emoții negative, plutește lin și, dăruind din sine, strălucește peste toate.
Ajunși la destinație, nu ne rămâne decât să ne ancorăm cu întreaga ființa în crezurile noastre dobândite din experiența acumulată și să ne lăsăm pătrunși de adevărul revelat.



Lasă un răspuns