Să avem curajul să fim fericiți înseamnă să trăim în termenii proprii, înseamnă să trăim o viață autentică, o viață reală.
Curajul de a fi fericit înseamnă să avem curajul de a alege mereu lucrurile bune din fiecare experiență pe care o trăim, cel puțin din următoarele trei motive:
1. Suntem la o alegere distanță de o viață complet diferită, o simplă decizie ne desparte de starea de bine, de o viață trăită în bucurie, armonie, liniște, echilibru, relaxare, pace, încredere în sine și entuziasm, pentru că, așa cum spune K.Jung, ”Nu sunt ceea ce mi se întâmplă, ci sunt cine aleg să devin”
Totul depinde de cum privim lucrurile, nu de cum sunt, pentru că experiențele prin care trecem nu sunt realități ci interpretări ale noastre. Aceeași experiență trăită in momente diferite, când starea noastră este diferită, o percepem diferit ceea ce face ca și reacția noastră să se schimbe.
Putem vedea frumusețea în tot sau putem vedea partea întunecată, întrebarea este ce alegem noi să vedem? Însă, binele ales din fiecare experiență este o lumină aprinsă într-o viață învolburată, este o călăuză spre o existență împlinitoare și trăiri înălțătoare.
2. Alegerea lucrurilor bune in fiecare context, influențează activitatea noastră cerebrală și generează o starea de spirit pozitivă.
Alegerile bune sunt obiceiuri pe care pe care le putem învăța dacă ne dorim. Faptul că putem schimba felul în care gândim, astfel încât să ne simțim mai bine, este acum o realitate demonstrată științific și o oportunitate pentru cei ce o conștientizează.
O viață fericită nu este o viață lipsită de probleme, ci este o viață cu probleme folositoare. Nimeni nu e perfect. Tot ce ne irită la ceilalți, ne poate conduce spre o înțelegere mai bună a noastră, ne poate învăța lucruri importante despre noi înșine. Dacă învățăm lecția și mergem mai departe, energia negativă dispare și starea de disconfort este înlocuită cu o senzație de liniște, de pace și calm.
3 . Starea noastră poate fi modificată foarte mult doar printr-o minimă modificare a felului în care ne gestionăm gândurile, în care percepem și interpretăm lumea.
Mark Twain ne sfătuiește ”să tragem cu forța gândurile de la problemele noastre… de urechi, de picioare sau în orice alt chip putem să o facem”. Desigur controlul gândurilor, pe care mintea noastră le produce neîncetat , este o adevărată provocare.
Dacă reușim să ne recunoaștem , chiar și ocazional, gândurile care ne trec prin minte doar ca niște gânduri, atunci se naște atenția conștientă care deblochează punctul de echilibru emoțional și se deschide astfel drumul spre starea de bine și fericire împlinitoare.
Emoțiile generate de gândurile bune alimentează entuziasmul în fiecare zi, generează motivația de a păși pe drumul vieții.
”Fericirea înseamnă să îți folosești pe deplin potențialul la un nivel al excelenței” J.F.Kenedy


Lasă un răspuns