Inamicii stării de bine

Cine nu iși dorește să se simtă bine?

Cine își dorește să se simtă bine în orice circumstanțe ale vieții? Când mă refer la starea de bine, mă refer la starea de liniste, de pace, de bucurie și chiar de sănătate. Eu una da, îmi doresc foarte mult! Cu toate acestea, uneori starea mea de bine era „atacată” de ceva nedefinit, de ceva ce nu puteam înțelege sau controla! Astfel am început să analizez ce interfera cu starea mea de bine, cine sunt inamicii stării mele de bine și cum pot să scap de ei?

Constientizarea este curativă! E necesar însă să o practicăm permanent pentru a avea rezultate și nu numai. Așa că, după o perioadă de analiză și cercetări am identificat care sunt acei inamici care atentează la starea mea de bine:

Asteptarile

Cum recunosti că ai asteptări? Cand te surprinzi ca starea ta de bine este afectata de faptele cuiva sau felul cuiva de a fi, cand el se comporta intr-un fel sau face ceva si tu te astepti la altceva din partea acelei persoane. Când primesti 1 leu si te astepti sa fi primit 2 lei. Când iti propui anumite obiective si rezultatele pe care le obtii nu sunt pe masura lucrurilor pe care ți le-ai dorit și experimentezi o stare de nemultumire, insatisfacție, neplăcere, neîmplinire.

Dacă te uiti în urmă și realizezi că nu odată ai primit ceva sau ai avut ceva si tot nemultumit si nesatisfacut erai, poti să vezi că este un mecanism care rulează de ceva vreme in interiorul tău.

Asteptările sunt cauzate, în mare parte, de dorinta ego-ului de confirmări: de recunoastere, de valorizare, de dovezi de iubire, de dovezi de succes, de control. Nefiind constientizate ca sursă a motivației pentru care ne îndreptăm spre o direcție sau alta, ego-ul va fi imposibil de mulțumit vreodată. El tot va cere și va cere și nu va realiza că este într-o așteptare permanentă a ceva ce se află doar in interiorul lui. Pana la un punct. Cand se trezeste.

Nu e nimic în neregula în a avea asteptări. Acestea ne aduc mai aproape de ceea ce ne dorim. Ideal este să nu uitam să identificam ca fiind asteptari și nu cine suntem cu adevarat: sursa de iubire, creativitate, bucurie, prosperitate.

Focusul pe ce ar trebui să faca sau să nu facă o altă persoană, duce la pierderea puterii, a energiei și a stării de bine, în loc sa ne concentram asupra propriilor senzații si sentimente, să le constientizam si să facem ce avem de facut noi, independent emoțional de alții.

Neprevăzutul

Planificarea face parte din viata cotidiana. Ne planificam un concediu, ne planificăm să cumpărăm ceva anume la un moment dat, ne planificăm evoluția unui contract, a unui bussines, etc. Dar poate că, la un moment dat intervine ceva care este dincolo de ceea ce am crezut noi ca este cursul normal al evolutiei asteptate! Și atunci nu mai suntem în control, nu mai știm ce urmează, cum va fi sau ce va fi.

Acest „Neprevazut / Necunoscut” atacă starea de bine, suntem aparent în derivă și nu știm cum să gestionăm ceva care nu a fost preconizat. De aceea în bussines, exista stiinta gestiunii riscului. În viata de zi cu zi însă, nu prea ne gândim la neprevazutul care poate să apară pe parcurs deși uneori este inerent.

Nerăbdarea

Nerăbdarea este dorința de a fi altundeva decât unde ești în momentul de față, de a face și de a avea altceva decât ceea ce faci sau ceea ce ai la momentul actual, cu alte cuvinte: neprezența. Zadarnic aștepti să fie mai bine mai târziu, mai ales dacă nici nu ai identificat acel bine pe care îl aștepți sau ce astepti prin acel bine, cum l-ai recunoaște și în ce anume se materializează. Până nu începi să te simți bine în momentul de față, să te bucuri si să experimentezi satisfacția ș plăcerea în momentul actual, nici urmatoarele momente nu au cum să fie diferite, ci doar, eventual să se înrăutățească, pentru că așteptarea este nerealistă, iar speranța deșartă.

 Drobul de sare

Mintea noastra e mereu pusă pe construit scenarii. Dacă aceste scenarii create mai sunt și scenarii de groază, cu ce ni se poate întâmpla, când nu s-a întâmplat nimic, nici nu trăim în prezent, nici nu putem păstra o stare de conștiență și claritate asupra ceea ce este și ce putem face astfel încât să îmbunătățim ceea ce ne dorim sau să realizam ceea ce ne-am propus.

A renunța la ingrijorări necesită o practică și o prezență constantă, până când aceste obisnuințe sunt date uitării și înlocuite cu altele mai vesele și mai practice. Pentru a scăpa de temeri și îngrijorări de preferat ar fi concentrarea pe prezent, sau să te intrebi pur si simplu: Si ce dacă se vor întampla aceste lucruri? Ce voi face mai departe?

Interpretările

Uneori cineva a spus ceva si noi am interpretat altceva. Las ca stiu eu ce ai vrut sa spui… Și astfel, uneori nu auzim ce ni se spune ci doar interpretam în fel și chip. Suntem o mașinărie de facut semnificații și până nu ne dăm seama că, de fapt, ascultăm ceea ce este deja în capul nostru și că încercăm să interpretăm ce spune o persoana după ceea ce știm deja, suntem total deconectați, suntem în suferință și nedumerire.

A asculta curat (fără a interpreta), a comunica ceea ce nu am înteles, a verifica mesajul pe care l-am transmis sau l-am primit face parte din plăcerea de a fi cu cineva si a avea o conversație de calitate.

Si daca scopul este să ai o stare de bine, indiferent de circumstantele care pot aparea la un moment dat, după identificarea inamicilor de mai sus, urmează acceptarea lor și evident, mutarea focusului de pe inamici pe starea de bine.

Processing…
Success! You're on the list.

Lasă un răspuns

Descoperă mai multe la Cristina Ardeleanu-Buzoianu

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura